0721 209 298 contact@sntm.plus

    Domnule Presedinte MAREȘ ȘTEFAN,

    Solicit înscrierea, respectiv reconfirmarea ca membru în cadrul SINDICATULUI NAȚIONAL TELECOMUNICAȚII MOBILE și nu în alt sindicat, începând cu data prezentei cereri.

    Pentru a beneficia de sprijinul sindicatului, cunosc că pot informa sindicatul :

    - letric la adresa : Bdul Dimitrie Cantemir, nr. 15, bl. 9, sc. 3, ap. 78, sector 4, Bucuresti, 040234

    - electronic la e-mail : contact@sntm.plus, la telefon : 0762.225.682, precum și pe formularul de contact aflat pe site-ul sindicatului : https://sntm.plus

    ori de câte ori sunt nemulțumit că îmi sunt încălcate drepturile pe care le am, stabilite prin contractul individual de muncă, fișa de post, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă.
      Sunt de acord ca începând cu luna următoare în raport cu luna în care am formulat prezenta cerere, angajatorul să rețină lunar din salariu cotizația sindicală în cuantum de 18 lei potrivit prevederilor Codului Fiscal care prevede facilitatea oferită pentru cotizația în sumă de până la 1% din venitul brut realizat, cu obligația angajatorului de a vira suma în cauză în contul comunicat de sindicat angajatorului. Conform dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea 62/2011, declar că fac parte numai dintr-o singură organizație sindicală, respectiv SINDICATUL NAȚIONAL TELECOMUNCAȚII MOBILE.

    Sunt de acord ca sindicatul să îmi prelucreze datele personale în scopul de a mă reprezenta și pentru a-mi apăra drepturile pe care le am, ca salariat sau pe timpul cât sunt în litigiu de muncă cu societatea.

    În situația că voi dori să îmi pierd calitatea de membru de sindicat al SINDICATULUI NAȚIONAL TELECOMUNCAȚII MOBILE, cunosc ca trebuie sa adresez o cerere de retragere catre sindicat, conform modeluliui afișat pe site-ul sindicatului la adresa https://sntm.plus/cerere-retragere-din-sindicat/.